Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Barna Tanczos nu știe cum a apărut firma deținută de premierul Tăriceanu pe lista din HG-ul privind exproprierea unor terenuri, însă va cere verificări și va întreba, iar societatea șefului Executivului nu va mai figura în actul normativ dacă nu mai este proprietara terenului.
"Nu știu cum a apărut pe listă Automotive Trading Services, firmă despre care nu am auzit. Noi nu avem posibilitatea la minister să mergem pe teren și să vericăm proprietarii. Procedura de expropiere este făcută de Compania de Autostrăzi și Drumuri și o firmă de avocatură, care pregătește documentația. Apoi se face o evaluare, fără să se țină cont de cine este proprietar", a declarat Barna Tanczos, secretarul de stat care a contrasemnat din partea Ministerului Transporturilor hotărârea de guvern.
Citește mai multe pe www.mediafax.ro